Armenia va stinge luminatul stradal pentru a comemora victimele genocidului armean în loc să organizeze tradiţionala defilare cu torţe, din cauza pandemiei de COVID-19, au anunţat marţi autorităţile de la Erevan , notează AFP potrivit Agerpres.
Defilarea cu torţe, care se ţine anual la 23 aprilie în capitala ţării, Erevan, va fi anulată în acest an „în interesul sănătăţii şi securităţii cetăţenilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului armean, Eduard Agadjanian.
În locul defilării, toate felinarele stradale vor fi stinse în capitală în provincie joi, la orele 18.00 GMT, iar clopotele bisericilor vor răsuna la aceeaşi oră în întreaga ţară pentru a marca împlinirea a 105 ani de la tragedie, potrivit autorităţilor.
Vineri, premierul Nikol Paşinian şi Catolicosul Bisericii Apostolice Armene, Karekin al II-lea, vor depune flori la memorialul victimelor genocidului, la Erevan, potrivit sursei.
Armenii estimează că 1,5 milioane dintre ai lor au fost ucişi sistematic în timpul Primului Război Mondial de trupele Imperiului Otoman.
mai mult la /www.stiripesurse.ro/