Pe principiul maximei complicaţii etnice a lui Stalin, regiunea Nagorno Karabakh locuită de armeni a intrat în componenţa Azerbaidjanului, unde trebuia să fie formal o autonomie. Şi după destrămarea URSS, republicile unionale au fost recunoscute în vechile frontiere, doar că Armenia a declanşat în 1988 războiul şi a ocupat Nagorno-Karabakh şi alte 7 districte azere ca zonă tampon.
De aici a început drama care a adus Armenia de partea nefericită a istoriei şi azi. Un stat mic, luptând pentru recunoaşterea uciderii armenilor de către turci, devenit stat ocupant Referinţa la partea nefericită a istoriei vine din faptul că un stat mic, cu nenumărate suferinţe, cu o diaspora obligată să fugă din patrie şi găzduită peste tot în lume – inclusiv în România – a ajuns să fie asociată şi comparată cu Rusia şi marile politici de ocupaţie militară ale lumii.
Două încercări de armistiţiu ruse şi o tentativă formală americană au fost inutile faţă de situaţia de pe teren. Vineri, după întâlnirea de la Geneva între cei trei mediatori din grupul de la Minsk – Rusia, SUA şi Franţa – miniştrii de Externe ai Armeniei şi Azerbaidjanului s-au angajat să nu lanseze tiruri deliberat în zone locuite de civili, potrivit dreptului umanitar, pentru ca a doua zi acuzaţiile reciproce să reproşeze acest lucru de ambele părţi – Armenia pentru tiruri în piaţa din Stapanakert şi în Shousha, negate de Azerbaidjan, Azerbaidjanul pentru tiruri în Terter, Aghdam şi Aghjabedi.
Citeste mai mult: adev.ro/qj5ns0
