Turcia a introdus de facto trupe pe teritoriul Republicii Autonome Nahicevan – aceasta este o enclavă a Azerbaidjanului, pe care Armenia și Nagornîi Karabahul nerecunoscut o separă de teritoriul principal al țării. Oficial, acest lucru se face sub pretextul unor exerciții militare turco-azere comune, spune analistul Pavel Felgengauer într-un interviu oferit Rosbalt.
Având în vedere însă că aceste manevre se vor desfășura într-un moment de acutizare a conflictului armeano-azer în care Turcia este în mod tradițional pe partea Azerbaidjanului, iar Erevanul este membru al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB), a cărei verigă de bază este Rusia, se aud deja temeri că totul se poate încheia cu o altă ciocnire turco-rusă care de această dată va fi de amploare mai mare.
Pavel Felgengauer: Desigur, o asemenea evoluție a evenimentelor amenință cu un război cu Moscova. În acest caz, Rusia va apăra Armenia de turci. Din acest motiv se și află la Gyumri o bază militară de-a noastră.
În general, în cazul în care acolo se desfășoară acțiuni militare, turcii vor distruge și forțele armene, și pe cele rusești aflate în Armenia. Aceasta lucru va însemna însă un război cu Rusia, care în astfel de condiții poate recurge la forțe de descurajare nucleară – în conformitate cu doctrina noastră de apărare.
mai mult la /universul.net/