Cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Armenia, sărbătorită pe data de 21 septembrie, Excelenţa Sa Sergey Minasyan, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Armenia în România, a acordat un interviu cotidianului ZIUA de Constanţa.
Pe data de 21 septembrie, Armenia sărbătoreşte Ziua Naţională. Ce semnificaţie are această zi pentru armeni ca naţiune, dar şi pentru fiecare cetăţean în parte? Care este starea de spirit a poporului armean şi care sunt speranţele sale cu ocazia acestei sărbători?
La 21 septembrie 2019, armenii din Armenia, cât şi cei din numeroasele comunităţi din întreaga lume au sărbătorit, pentru a 28-a oară, Ziua Independenţei. În acest an, o particularitate a sărbătoririi acestui eveniment în Armenia a fost că, potrivit deciziei guvernului, pentru prima dată, principalele evenimente din ţara noastră au fost organizate nu doar în capitala Erevan, ci şi în cel de-al doilea cel mai important oraş al Armeniei – Gyumri, cunoscut pentru istoria şi cultura sa deosebită. În acest an, armenii au sărbătorit Ziua Independenţei cu un sentiment special, având în vedere evenimentele politice interne semnificative, formarea noului guvern şi reformele şi transformările politice şi economice însemnate, care s-au produs în Armenia.
Şi aici, în România, cum aţi marcat sărbătoarea naţională?
Noi, Ambasada Armeniei în România, ca întotdeauna, am marcat şi această sărbătoare cu o recepţie festivă organizată în seara zilei de vineri, 20 septembrie, la Hotelul Intercontinental din Bucureşti, eveniment la care au participat reprezentanţi ai elitei politice române şi ai instituţiilor guvernamentale, ai corpului diplomatic, oameni de cultură şi artă, jurnalişti, prieteni ai Armeniei şi ai ambasadei noastre. Un cuvânt de salut a fost rostit de invitatul nostru de onoare, E.S. domnul Teodor Meleşcanu, preşedintele Senatului. De asemenea ne-au onorat cu prezenţa domnul preşedinte Emil Constantinescu, deputaţi din Parlamentul României, şefii misiunilor diplomatice etc.
mai mult la : www.ziuaconstanta.ro