”Este o situație în care avem o escaladare a activității militare la granița recunoscută internațional între Armenia și Azerbaijan.

Și pare un calcul greșit din partea azeră asupra pozițiilor defensive ale armatei armene, pe care le-au considerat mai puțin puternice decât sunt de pildă în Nagorno-Karabakh.

Acum se pare că avem un armistițiu fragil în această zonă Tavush.”, a declarat ambasadorul Armeniei, Serghei Minasyan.

O zonă vitală a Europei a fost destabilizată

În regiunea Tavush, cea unde a avut loc conflictul armat, se află conducta prin care se face aprovizionarea cu petrol a Europei.  În acest context, principalul mediator al problemei este Rusia, aliatul Armeniei. Azerbaijan este susținută de către Turcia.

”De la ministerul Apărării din Armenia am avut declarații care spuneau că din punct de vedere tehnic, nu s-a schimbat nimic în poziția armatei noastre.

Teoretic, armata noastră avea același armament , dar noi nu am amenințat niciodată aceste conducte, o poziție opusă față de abordarea azeră.

Purtătorul de cuvânt al ministerului apărării azer a făcut amenințări care aveau ca țintă bombardarea centralei nucleare armenești.”, a mai spus ambasadorul Armeniei.

mai mult la  /www.capital.ro/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.