Acasă Armenia Time: Premierul Armeniei acuză Turcia că trimițând mercenari în Nagorno-Karabah “reinstaurează Imperiul...

Time: Premierul Armeniei acuză Turcia că trimițând mercenari în Nagorno-Karabah “reinstaurează Imperiul Otoman”

-

Atunci când Armenia și Azerbaidjanul și-au reluat, în ziua de 27 septembrie, cel mai vechi “război înghețat” din Europa vizând regiunea separatistă Nagorno-Karabah, natura intrinsecă a luptelor – între niște fronturi atât de apropiate încât soldații inamici se pot împușca între ei ca de la om la om – lăsa falsa impresie a unei ciocniri între două parohii.

În realitate, lupta amenință deja să își reverse sângele și dincolo de această enclavă muntoasă aflată la o înălțime de 1700 m în sudul Caucazului, care a făcut ca Azerbaidjanul și Armenia să intre în război deschis, riscând să provoace o conflagrație și mai largă. Într-un interviu acordat revistei Time, premierul Nikol Pashinyan și-a întețit acuzațiile potrivit cărora vajnicul său dușman, Turcia, a intervenit deja militar de partea Azerbaidjanului, el pretinzând că președintele Recep Tayyip Erdoğan urmărește să-și extindă influența în regiune.

“Armenia și Karabah au devenit acum un front între civilizații“, a declarat Pashinyan pentru revista Time într-un interviu telefonic acordat pe data de 2 octombrie, el acuzându-l totodată pe Erdoğan că a trimis în regiune între 1500 și 2000 de “teroriști“ care să lupte în sprijinul Azerbaidjanului, o țară cu care Turcia întreține puternice relații culturale și economice. Amintind și operațiunile militare ale Turciei în Siria și în Libia, precum și situația maritimă fragilă din estul Mării Mediteranei, Pashinyan a declarat următoarele: “Acțiunile Turciei nu sunt altceva decât niște tentative de reinstaurare a Imperiului Otoman“.

 

donate to mapamond 🌐 media. pick your platform

PayPal me
Stripe
Become a Patron!
skrill [scandinavdk@yahoo.com]

📲+45 41468280

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Must Read